în fiecare anotimp uităm câte ceva
pe unde trecem lăsăm în spate sacrificii materiale
ne amintim totul despre noi de Crăciun
și ne prețuim câteodată viața după cadou

uit din când în când lucruri importante – semn clar că sunt poet distrat
uit noțiunea timpului
când trebuie să fiu într-un loc însă ce-aș mai rămâne acasă lângă dragoste și fericire
uit că sunt răcit ies lejer îmbrăcat tremur strănut tușesc mhă mhă mhă
uit că sunt pus șef peste internat nu mă scol în zori pe la cinci și primesc evident mustrare și muștruluială
uit primăvara basca într-un autocar din Brăila-n București n-am nicio scuză era prima de la tine
uit să mai dau sms-uri deși primesc zeci în Ajun și Crăciun Vodafone mă taxează mai mult
așa că prefer să vorbesc direct cu persoana să știu ce mai e cu ea scrisul zboară vorba durează
și reverberează mai mult în suflet când e vorba de-un apel telefonic nu-s cutie vocală
să fiu burdușit cu felicitări deși-i exercițiu util și acesta de când scrisorile-n plic au pierit

dar cum am putut uita
și acum mă frământ iubito Irsanda
când primisem deja atâtea cadouri de la tine de la ai tăi în seara magică de-Ajun
mă uitam prostit la cortul de joacă al Izaurei la cizmele ei roș-albastre italiene
la săniuța miniaturală în care-i punea pe ursulețul gătit în Moș Crăciun
pe Oamenii de zăpadă abia așteptam să desfacă și jocul Lego
stăteam și eu încălțat cu ghetele noi ce făceau scârț scârț scârț ca pe un strat întărit de zăpadă
o ajutam pe Izaura să intre în cort se-mpiedica-n cizme pragul de plasă era cam înalt
filmam fazele împărțirii cadourilor ne pupam
dar mă mustram
mă căiam că am fost cel mai mare nătâng de pe pământ
că nu ți-am luat nicio floare niciun simbol ce să mai zic de-un dar precum meriți tu Irsando
cum de-am uitat
cum cum cum

și stând noi pe canapea îți urmăream expresia aparent liniștită
iată ce iubită adevărată am nu se simte umilită
eu m-am sclerozat iar ea nu s-a supărat
poate mi-ar fi sărit în brațe de-i dădeam pisoiul ăla care urla pe-un maidan înghețat
chiar dacă părinții ei îmi dădeau apoi cu el în cap
poate că se consideră jignită dar n-o arată în niciun fel suferă ca o regină

atunci nerăbdătoare tu Irsando te-ai întors n-ai mai răbdat
mi-ai spus intim la ureche să n-audă și ceilalți – plecaseră pe hol

“iubitule, spuneai că mi-ai luat un fular ceva”

bate-mă Doamne numai în cap
bate-mă să mă bați cu ceva tare dur
că tare prost m-am făcut

mi-am zis
Doamne Tu m-ai făcut deștept eu pe zi ce trece reneg
creația Ta mă reneg și mă prefac în ceea ce nu aș fi crezut să ajung
într-o piatră nesimțitoare într-un catâr

am sărit ca un arc din pat
și m-am repezit la ultimul raft al dulapului-bibliotecă
acolo pitisem într-o pungă căciula și fularul lung de lână
confecționate artizanal cumpărate din Gara de Nord direct de la “artistă”
pe un ger de minus câteva grade a doua zi după apocalipsa mayașă
la douzeci și trei de ani de la focuri trasoare bâte răngi și cuțite revoluționare

te informasem atunci sumar despre cadou pe mobil
în seara aceea geroasă în care nici trenul de Cluj n-a avut întârzierea de cinci minute-anunțate
însă uimirea mea de Crăciun și hipnoza fericirii din ochii Izaurei
m-au făcut să uit să ratez momentul împărțirii cadourilor

și m-am bucurat foarte
cum nu cred că s-a bucurat soț de Crăciun
mi-am cerut iertare dar m-am și felicitat
că nu am uitat să-ți fac un cadou
chiar dacă-am uitat complet să ți-l dau