Nu te dezbrăca de haina ta, te rog,
nu încă, mi-e frică să nu mă orbești
cu razele tale de soare, de lună plină,
vorbește-mi, vorbește-mi mult, mult, mult,
să mă obișnuiești cu vocea ta,
cu ritmul tău interior,
dar te rog să nu mă minți,
nici ieri și nicidecum mâine sau azi
nu îți cer asta dintr-un reflex
de mimoza pudica,
dar dacă minți, atunci tot, cărămizile
la tot ce tu încă mai construiești
vor cădea așa cum cad niște brazi
sub secera electrică a unor apucați retarzi.