agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ Apoi reîncepe forfota obișnuită
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2013-01-20 | | îmi e frică. în timp ce ea mă trage înăuntru eu încerc să mă smulg caut o fereastră un ochi o ușă unde pot dezerta un perete dărâmat un ciob de lumină e beznă nimic nu se mișcă niciun sunet nu are puterea să urle lumina tace răpusă întunericul e cel care domină mă cuprinde mă învăluie o încrengătură de brațe mă încolăcesc mă strâng îmi intră în sânge îmi pompează în vene smoală lichidă în ochi îmi toarnă rugină pe gât se scurge otrava damei de pică mă zbat caut să fug dar degeaba sunt un hoit ce se zbate o umbră lipită de ziduri o flacără care încă mai pâlpâie în văgăuna unde totul e mort și cadavrele put mi-au intrat pe sub piele le simt respirația viața iubirile și femeile lor dezamăgite îmi smulg frica îmi sfâșii pielea tocită și fug alerg de nebun las totul în urmă nu privesc nu urlu nu scot niciun sunet dor inima pompează otravă și sânge nu mă mai doare nimic ca atunci când trec dintr-o parte într-alta aici găsesc un refugiu un pat o masă și-un scaun pe care mă așez ca într-o sală de așteptare e liniște e alb și e rece un rece perfid ca de lună ciobită și muzică roz ce se întinde de la un capăt la altul nu am timp să ascult acolo unde totul pare adormit și trecut sub tăcere e frig și mi-e greață totul miroase a alb lumina însăși miroase a carne stătută nu am timp nu mă vaiet nu am treabă doar frica frica ca atunci când cineva mă pândește ca atunci când trec de un prag și nu știu ce este în partea cealaltă trebuie trebuie să răzbat trebuie să mă lupt să îi străpung măruntaiele inima să o despic milimetric să nu mai poată țipa doar așa doar așa voi învinge este doișpe trecut îmi simt trupul o armă am broboane pe tâmple sângele clocăie în prostie am saci de pulbere în genunchi și fug fug până luna nu mai are putere până când stelele cad câte una și în măreția lui doar somnul îmi mai întinde un deget
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate