omul care a sărutat sămânța plecase
noi nu credem au strigat ei
chiar dacă ar crește mai mare decât celelalte
vom spune unul către celălalt a fost o întâmplare
ce altceva ar fi putut să fie
și ne vom continua viețile la fel ca până acum

nu știu
dar într-o zi ajunge în dreptul ochilor
îți arunci în aer șuvița
nimic
e mai aproape de cornee decât orice din lumea asta
devii serios
tușești scurt
asculți sunetul propriei tuse
lovești prima piatră îți înfunzi palmele adânc în buzunare
sună telefonul iar tu te întorci la masă
și râzi

va fi toamnă
și seară
ceasul cu secundar silențios
nu te va anunța nimic
aceleași chipuri în aceleași locuri
atunci când degetele mâinii stângi
când sincopa
când omul se va fi întors să-ți dea sărutul