ÃŽn tot de-a una

E Tot și Începutul n-a-nceput.
Cuprinde infinita-i mărginire.
Se știe Tot, dar o simțire de necunoscut,
Îl cheamă către prima oglindire.

Nimic e tot ce Totul a zărit
În înspăimantătorea reflectare
Și astfel, Timpul este zămislit
Dintr-o Eram si Sunt, delimitare.

Oglindă-și e și s-oglindește ne-ncetat
În unice esențe mișcătoare
Să lege Spațiul dezarmonizat
Ce spart a fost in prima reflectare.

Și a trimis in tot ce s-a înfăptuit
Un sens de Tot, in orice Una.
Dovada e, că a rămas întipărit,
ÃŽn grai, gandul spre-ntotdeauna.