suntem frunze acum
stăm uscate în drum
sub zăpada din noi
în uitatele ploi

fără veri-primăveri
doar cu toamna de ieri
ce așternere grea
iarna mea, iarna ta

și din ochiul ce-a curs
într-un ger nepătruns
ne cuprinde genunchi
într-un aspru mănunchi

către pântec se duc
gheață și coji de nuc
către sâni ca un joc
fără ceas, fără loc

frig, mă strânge tare
și-n a lui strânsoare
mai promit și asculți
să fugim iar desculți

cu brândușe de-argint
tu mă minți, eu te mint
nu mai știm să iubim
și uităm să murim

suntem frunze în drum
prea uscate acum
nu mai știm să mai fim
de sub iarnă zâmbim