Suntem crepusculi în comparație cu Tot,
De aceea trebuie să-i fim recunoscători pentru ce împărtășește;
Să-i soarbem tăcerea-i de gând, neîntrerupt;
Ea este esență a vieții noaste.
Culoare mută în așteptare de suflet pur,
Durere impusă de dorul nevolnic;

Închide ochii să te vezi proiectat
În infinitul de lumi, de viață și neant,
Unde Timpul nu te mai poate persecuta;
Nebunul păstor de lumânări
Ce-aprinde și stinge atâtea câte vrea.

Dar cine își va mai aminti de firul nostru de iarbă,
De dunga purpurie lăsată pe pământ?
Pentru a fi o rază de etern,
O parte din Tot și Tot dintr-o parte.

Călător al lumilor întunecate
Găsesc curcubeul acolo unde mulți nu îl văd,
Lumina unde mulți nu vor s-o vadă.

Ascunsă e dorința atunci când nu voiește,
Ascunsă e putința celui ce în lumină și culoare nu trăiește.

Elixirul nebuniei e vraja din nocturnă.