Apus timpuriu cu cer înnorat,
frunză uscată
un eu îngândurat...

Mă-ntreb unde ești, de ce nu te-aud?
Mă-ntreb de ce ieri nu m-ai știut?

Am fost eu prea mut
ca tu să-nțelegi
că tot ce vroiam era să mă legi
de-al tău gând tacut ce-n tine ședea
iar eu încercam doar a-l afla ?!

Acum e tacere...
Nu știu ce să-ți zic...
Am vrut să m-auzi,
dar n-ai auzit...

Mă uit împrejur,
și frunza-nrosit,
Curând va fi punct.
Ce mult te-am iubit!