pe acoperișul inimii
gâtul lung al lebedei
vorbește despre grația
spânzurării limbii de un cuvânt

ți-am îmbrățișat gândul cu o singură mână
ce caută în iarbă
cheia omidă a frunzei ruginite la gât,
pentru a ne deschide la capătul răbdării
când buza tremură sub osul obosit al cărnii

a venit?!
ce frumoasă manta, strigăm toți,
și Iubirea și ea!