nu am nimic de pierdut
câtă vreme mai am uși de deschis

moartea își vede de-ale ei
și lucrează mut în mine
dar sunt prea tânără să mă gândesc la asta
uneori mă învinuiesc pentru zâmbetul meu
într-un secol bolnav de cancer
printre rătăciți și nebuni

însă au fost atâtea zile în care m-am prăbușit
și toți aveau ochelari de cal
apoi am învățat să înlocuiesc oameni
și să-i iubesc numai pe aceia
care plâng de durere
ca azi să am liniștea asta în suflet

în ciuda ălora pentru care
n-am fost suficient de bună