Pătratul magic ne roade și ne duce cu gândul la tablouri uscate
Pline de ochi și de păr, de melancolie uitată de noi în fiecare zi
Pe un geam plin de flori, ochi și mișcări repetate de raze de soare
Prin fire de iarbă adormite de iarna care fuge spre un cotlon
Al creierului hibernat, înghețat de atâta vorbe de lemn
Într-un caiet apare o idee, e doar una pe care încep să construiesc
un fir de nisip, o bucată de lemn, cărămizi, un meșter se uită la mine
Și încet crește pirogravura pe sticlă, se învârte țeava suflătorului
și ies miracole, ouă, mălai, și multe pene care cad
În timpul zborului de amiază, cânt la pian și urlu
în liniștea căștilor, ce noroc al oamenilor care se învăluie în fum
Nu îmi aud lacrimile, nu văd ce cânt eu acum, fum
Doar fum, și negreală pe mână de la ceaun, de la creuzet
Îmi șterg fruntea de sudoare și cobor în furnal din nou
Am treabă, trebuie să mai suflu în foc să mai ard niște pete de soare.