agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1513 .



un munte de om târât cioplit suspendat
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [draconicus27 ]

2013-05-12  |     | 




un munte de om se lăsase prizonier teluricei ultimei nopți n-am de ce să exagerez se lăsase prins condamnat fără drept de apel și noi toți îl îmbrânceam îl scuipam ca pe hoții de cai ah ce palme și câte lovituri în fălci nu primea urâtul întunecatul mișelul noi gașca-l uram știam că se dăduse breaz unii bărbați ca nicodim și iosif veneau pe furiș îl urma și unul mai tinerel ioan se smiorcăia primul de a-i fi crezut că-i popa și-l duce la groapă îi ștergea fruntea celălalt punea umărul să-l scoale de jos iar cel de-al treilea o târa pe maică-sa până sus la spectacolul nostim femei tâmpite cunoștințe credule îi bandajau cât de cât rănile ce faceți dobitocilor le strigam nimic nimic ne iertați în lături scrintiților că acum punem biciul acesta lung și pe voi iar pașii muntelui de om parcă se îndepărtau de lutul încins și crăpat pietrele dinții babei nu-l răneau tălpile goale semănau bulbi de crini asiatici roșii clar că avea de partea sa undeva o forță un reazem serios o blasfemică amuletă de la diavol n-o zăream să-i vină în ajutor chiar în ultimul ceas că imediat i-am fi smuls-o gâtuindu-l în lațul nevăzut din tartar muntele de om avea mantia ruptă bucăți de piele plesnită se vedeau pe spate pe piept șiroind și puroi eu unul cred că oricine ar fi înnebunit de-atâta tortură soarele ardea

apoi când muntele de om se prăbușea s-a făcut noapte în plină zi îl cioplisem îl suspendasem îl batjocorisem asta fusese un munte de om nu cârtise nu se blestemase nici în ultima clipă nu ne-a vrut răul ci a vărsat o lacrimă cât inima muntelui de s-a întunecat lumea și eu am urlat mai urlu nu mă opriți nici voi din țipat

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!