pleoapa mea se lasă greu înduplecată
zorii aceștia vor mai avea de așteptat
doar cerul gurii mele mai are destul albastru
din cuvinte netrezite
pintenii mei împung până spre necroză
burți de cai nedesfrunziți de nechezat
draga mea mi-ești mai trează seara
decât dimineața aceasta cafeaua
neagră mi te aduce la pat
umblă atent și somnambulă
fi atentă nu zgâria podeaua
sunt alungit într-o nevroză
un păianjen mi se pare un violonist
oare mai știi când sprijineam dragostea între bărbie și umăr
nucii mergeau în umbră
ram în ram cu cireșii timizi
violent spulberam amintirile încă nenăscute
avort de amintiri s-ar numi
umblă încet draga mea
un păianjen a pătruns în țeasta mea