ai putea să-mi deschizi adânc în piept viața cu o șurubelniță îmbrăcată în alb
să-mi spui din ce parte ți-aș putea fi inimă
sau mai bine să profanezi toată vina de a nu fi ultimul cuvânt
scrijelit în ochiul cel mai pedepsit
de rămășițele adolescentine ale acestei dimineți în care am fost până la nebunie
sătui de foamea ucisă în noi ca o sâmbătă murdară între ecuațiile subțiri
dinspre pielea necizelată a meduzei și privitul îndeaproape
care nu și-a circumcizat în buricele degetelor malul cu seara
întrerânduri

motiv pentru care ți-am devenit un alt mâine păstrat în sferturi academice și îngerii neîntâmplate
deoarece am rămas aceeași prăpastie cuminte
în iubirea ta