am atâtea slăbiciuni încât îmi vine greu să pretind că aș fi puternică
aroganța probabil nu mă lasă nici să recunosc asta
și în ciuda faptului că disprețuiesc aproape tot ce mă înconjoară
găsesc în aproape tot un motiv să joc rolul ăsta pe care nu știu cine mi l-a scris
aceasta nu este o confesiune a faptului ca-mi este frică
de viitor, de limitele mele, de lipsa mea de elan muncitoresc sau de absența unor calități deosebite
aceasta este un strigăt care nu începe cu aaaaaaaaaaa
strigătul meu începe prin tăcere
pentru că în absența disperării asociate golului care mă macină din interior
îmi rămâne speranța la melancolie
că atunci când voi deschide dulapul înțesat de amintiri
nu voi mai putea să îndes totul într-un sac de gunoi fără cel mai mic regret
aș vrea să pot să urlu când mă gândesc la tot felul de lucruri care îi fac pe actori să plângă
și să sufăr și eu alături de ei
viața mea e o linie dreaptă
pentru că eu nu sunt tristă