îmi încordez ochiul și trag
la întâmplare
musca, țipă cineva
trageți cărarea mai pe dreapta
pe vârtej
acolo se va construi prima întrebare
răspunsul vine întins
poartă chipiu soldățesc,
bocanci și cureaua lată de piele bovină
pe care-și ascute limba în fiecare dimineață
ce colonie
miroase fiecare atingere ce vine către mine
cu brațele întinse și picioare amputate
în inima mea furnica împinge același scaun cu rotile
și trage după ea același film
liniște
pășește tăcerea
nu tragem duble
ușor cu pianul pe scări