agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2013-10-06 | |
Chefalul cu un singur ochi
În Lacul Razelm, s-a trezit chefalul Micuț și speriat cum altul nu-i Și n-a-nțeles nicicum ce-i cu scandalul Iscat de ore bune-n jurul lui. Vedea doar cum de alții-i ocolit Și-a priceput sărmanu-abia apoi, Când un șalău i-a spus că-i diferit, Având un singur ochișor, nu doi. În lac, cu toții îl batjocoreau, El suferea, dar nu avea ce face Când toți chefalii mici îl evitau Și refuzau cu dânsul să se joace. Trăia sărmanul pui o tragedie! Ființele ce sunt discriminate, Având un handicap, o maladie, În apă, nu-s de nimeni protejate. E toamnă, timpul iute a trecut... Rebel și trist, trăindu-și neputința, Chefalul nostru-acuma a crescut, Dar a crescut cu el și suferința. Când toată colonia a pornit Spre Marea Neagră, spre adâncul rece, El a găsit momentul potrivit, În altă parte, pe furiș, să plece. Tot înotând, ajunse într-un loc În care viețuiau celenterate, Corali, meduze fără ochi deloc Și-a fost numit, îndată, „Maiestate”. Desigur, în această întâmplare, Morala e ușor de remarcat: În țara orbilor, acel ce are Chiar și un singur ochi e împărat. Ai grijă ce-ți dorești! „Mă tot gândesc, uitându-mă la tine, C-așa banal și ieftin dac-aș fi, Aș suferi amarnic de rușine Și-aș plânge-ntruna, pân’ m-aș prăpădi. Eu sunt model cu totul diferit, Penița calitatea mi-o confirmă, Privește, mi-i capacul aurit, Ce vrei, e clar că sunt stilou de firmă! Consider că-s adevărat erou, Trăind în casa asta-atâția ani, Căci locul meu nu-i pe acest birou, Alături de stilouri de doi bani.” Și tocmai când, cu sete, a oftat: „Cât mi-aș dori de voi să mă despart!...” O fată la birou s-a așezat: „Stiloul meu cu rezervorul spart! De ce să-l țin aicea, fără rost, Când am vreo patru-cinci stilouri noi? A fost de trebuință, când a fost...” Și l-a zvârlit la coșul de gunoi. Vă recomand acuma, tuturor, Să nu uitați morala ce v-o spun: Degeaba ai aspect atrăgător, Când, practic, de nimica nu ești bun! Merele „Nu îl vrem pe-acesta putred, în grămadă, Noi, aicea, suntem numai poame bune!” Au gândit, cu spaimă, merele din ladă, Însă fermierul între ele-l pune. N-a văzut că măru-acela e stricat, Mai ales că-i tare ocupat, acum, Să le stivuiască-n beciu-ntunecat, S-aibă, pentru iarnă, mere de consum. Și, în loc să doarmă-acolo, liniștite, Așteptând s-ajungă ștrudel sau compot, Prevăzând urmarea, stau descumpănite, Și-ar schimba destinul, însă chiar nu pot. S-au stricat întâi vreo patru-apropiate De intrusul care – putred și pleoștit – A produs dezastrul, după care toate, Unul câte unul, iată-au putrezit! Morala: Într-un grup de tineri fără mari probleme, Dacă o s-apară unul mai rebel, Nu se adaptează, dar, în scurtă vreme, Vor ajunge, sigur, foarte mulți ca el! O-ntâmplare din stupină Regina unui stup înfloritor, Văzând că, în regat, merg toate strună, C-albine-s multe și muncesc de zor, Un plan în aplicare vrea să pună. Dorea regina-n visul ei frumos, Să fie toți supușii încântați Și-apicultorul foarte bucuros! Ce s-a-ntâmplat? Acum o să aflați... A așteptat momentul ideal, Să iasă totul cum a plănuit. Întâi, ea a depus un ou „regal”, Din care-o botcă mândră a ieșit, Apoi, a împărțit regatu-n două: O jumătate s-a roit cu ea, O jumătate, cu regina nouă, Continuând acolo-n stup să stea. Regina nouă nu s-a descurcat Să-ocârmuiască-albinele rămase Și-albinele din roiul ce-a plecat N-au unde locui și sunt nervoase. Apicultoru-i negru de mânie, Căci a scăzut producția stupinei Și cum să-ndrepte treaba nu mai știe, Iar vina este numai a reginei. Și trântorul e revoltat. Păi, da, C-a fost neinspirat, plecând cu ele! De râmânea în stup, acum era În grațiile celei tinerele. Morala: Chiar dacă ești încrezător că poți Să faci doar lucruri bune, mai ratezi, Că-i tare greu să-i mulțumești pe toți, Dar cât de simplu poți să-i enervezi!... Vis împlinit Viața la oraș e grea și plicticoasă, De aceea Miței urbea nu-i mai place Și de două zile a plecat de-acasă, Spre pădure, unde să trăiască-n pace. Știe că acolo-i aerul curat, Nu-i atâta zgomot, stres și plictiseală, Sunt atâtea păsări bune de vânat, Deci mâncarea este toată naturală. Cine este Mița? Este o pisică Ce-a trăit ca lady, într-un coș de paie, Dar acum înfruntă drumul, fără frică, Și înaintează, chiar de-i vânt sau ploaie. Până în pădure, calea-i grea și lungă, I-a ieșit în față chiar și un dulău, Dar e hotărâtă-acolo să ajungă, Pentru că acesta-i idealul său. Au mai fost opreliști, a trecut și ape, Cât pe ce să-și prindă coada-ntr-o capcană, Dar, cu multă grijă,- a reușit să scape, Chiar și când spre seară,-ajunsă în poiană, A trăit, cu groază, altă aventură, Căci era să fie, biata, împușcată, Pentru că, în beznă, cu blănița-i sură, Cu un iepuraș fusese confundată. A trecut de toate, a ajuns cu bine Și-n pădurea mare ea s-a pripășit, Zburdă, prinde păsări, șoareci și-i convine Că își duce viața-așa cum a dorit. La morală-acuma, poți să meditezi: Dacă un obstacol îți apare-n cale, Schimbă strategia, dar să nu clachezi Și să nu renunți la visurile tale! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate