Peste tot se strecoară o-adiere
De vânt răcoros: printre ulițele
Strâmte-ale orășelului milenar,
El mângâie flori de leandru, flori de crin,
Irișii lui Vincent tremură de frig.

Măslinii, natura, aplaudă blând
Peregrinilor anticii mânăstiri
Veniți pentru limpede inițiere
La izvorul artei, cel mai alb și dur:
Ancoră în viață, subiectiv făgaș.

Aici mistica, religia, clișeul,
Amalgamate într-un complex final,
Sălășluiesc pașnic în sfântul locaș,
Acum accesibil omului modern,
Flămând după trăiri neasemuite:

Împlinirea tuturor dorințelor
Rămâne țelul subestimat și mut
Celor viteji în fața libertății,
Al celor veniți de departe, primiți
Cu brațe deschise și spirit fățiș

În claustrul ce servește ca-adăpost
Celor prinși, goniți, de ploaie de vară,
De Sfântul Ilie; tumultuasa
Înghesuială de străini de limbă,
Și aparate de fotografiat,

Te constrânge la obiectivizare:
Nimic nu e spectacular, din contră
Iedera-mbrățișează erodate
Colonade, tocite capiteluri
Văduvite de vechile simboluri.

Aștepți vremea bună, soarele din nou,
Să te-elibereze din nemișcare,
Fiindcă-etapa viitoare te cheamă
Și-aici începi să te plictisești deja:
Locul și-a pierdut farmecul și straja.

Norii s-au dus, dusă-i melancolia
Din privirile îngrijorate. Toți
Ce-au fost uniți-n efemeritate,
Se risipesc răzleți spre alte-atracții
Turistice, spre mituri re’nviate.

Dar: cine-a-ndrăznit să schimbe peisajul
Și cine-a păgubit soarele de flori?
Cine-i acela, ce stropește lumea
Cu vopsele de lumină și azur?
Cine-i acela, ce umple raiul cu ciori?

Pe urmele sale colind pe câmpie :
Pe drumuri de țară, pe margini de țarini,
Răsună sălbatic chemarea spre viață
-mplinită, vigoare pătrunsă de spirit
Aprins de scântei-aspirației la astre.

Itinerar ți-ai ales o spirală
Cu un punct de origine palpabil
Doar de tine, care ca și copacii,
Nu părăsesc sursa, care-i hrănește:
Aceasta-i mult căutata taină: un bec

Să se-aprindă în bezna scăfârliei,
Un pas spre nemurire, cu toții-l vrem
Și arătăm cât suntem de vrednici, de
Competenți, pentru poziții-mportante,
ForÈ›at spagat ’ntre potenÈ›ial È™i vrere!

Când ți se cere solicitudine,
Față de care nu te poți extrage
Decât prin uzualele platitudini,
Treci pe trotuarul celălalt, privirea
’n-pământ, grăbeÈ™ti pasul spre-nalte È›eluri.

Pe jos, de la etapă la etapă,
Parcurg creațiile unui om căzut
Din cer-unei meniri cutezătoare
Fiindcă intenția i-a fost pedepsită
Ca hybrisul unui nenăscut fauvism.

Sori ucigători, chiparoși în flăcări,
Vedeniile unei naturi ostile,
Indiferente, destinului uman:
Experiența învinge inocența
Și o învață supraviețuirea.

Artistul solitar, cercetătorul
Hotarelor unor posibilități
Dincolo de canonicul conformism,
Al unei democrații normative
În subînțeleasă complicitate,

E marginalizat chiar la granițele
Cunoașterii revelațiilor sale,
Încorporarea lui în societate,
Poate avea loc doar când pericolul
De infecție publică e-ndepărtat:

Se cere artă, dar se reneagă- poetul!
Te bucuri de valoarea ce-o poți cuprinde
Cu mâinile-amândouă acum și mereu!
Vrei belșug de viață, de-mpliniri majore:
Îți dorești creația, dar nu pe Dumnezeu!

Comori aduni, ca să le pui sub lacăt:
Valoarea crește, paradoxal proces,
Când filistinii vorbesc despre artă,
Farsa per se devine realitate,
Pentru a avea ceva de etalat...

După drumul obositor mă-așteaptă
O bucată de plăcintă cu fistic
Pâine cu zahăr și clătite calde
Cu ciocolată și sos de vanilie,
Întărituri pentru a porni din nou:

Hibiscuși vii, în toate culorile,
Îmi încadrează drumul, pe aleea
Cu platani măreți și leandrii, leandrii, leandrii,
'ntr-o-abundență de impresionante
Impulsuri senzoriale fără capăt...