Nu poate-n veac să îmi păstreze-o urmă,
Mutat de vânt din zare-n zare, praful
Și nici pe mine, veșnic, cenotaful,
Când eu, să-nving durerea ce mă scurmă,

Mă înfrățesc de-ndată cu taraful
Ce după mine, zgomotoasă turmă,
E singurul durerea care-mi curmă,
Chiar dacă-n târg mă caută zaraful,

Că banii de la el s-au dus pe vin,
Pe nurii păcătoaselor copile
Și n-am acum măcar pentru feștile!

Dă-mi Doamne-acum, cu harul tău divin
O zi de tinerețe fără chin
Și dacă poți, dă-mi chiar mai multe zile!