Am visat odată
că printre bănci de carton ne vom scrie povestea
cu lumânări de sticlă,
cu unghii de ceară,
cu blanc și cu cifre.
Ne-am împotmolit stupid
la un exercițiu banal:
”limită când viața tinde spre moarte, din viață egal”,
dar am rămas acolo-mpreună
să ne scriem mai departe povestea
frunte lângă frunte,
umăr lângă umăr,
buze lângă buze.
Și-am scris-o în continuare
cu matrici, sisteme și integrale...
Toate acestea pentru a ne rezulta în sfârșit
o mare EROARE.