Morții noștri-s ca ceasurile învîrtite pe dos
alfabet al codului nostru pe invers
intrăm pe aceeași poartă pe care-am mai fost
ca un plîns ce-și caută locul în vers

Nu sîntem singuri, de sus ochi de înger –
scîntei ce aprind nelumești lampadare
cînd ei nu mai sînt, cînd se plimbă prin cer
agățați de-a noastră pierită visare

Numai plînsul n-aud din tării cînd adorm