Te-asemănai tulburător cu ea,
În iarna ceea cu zăpezi cât gardul;
Purtai la tâmple stele reci de nea
Și-n gene geru-ți desenase fardul.

Tulburător, cu ea te-asemănai
Când peste câmpuri albăstrea cicoarea
Și-n zori cu rouă, la-nceput de mai,
Cânta a nuntă-n lunci, privighetoarea...

Te-asemănai cu ea, tulburător,
Zărindu-te a nu știu câta oară;
Era spre seară,-n luna lui cuptor,
Când cântă-n miriști greierii-ntr-o doară...

Și-n miez de toamnă te-am privit din nou
Pe-o stradă veche, învelită-n ceață
Dar ai plecat de-atunci, ca un ecou,
Ca un ecou pornit din altă viață.

Iar eu m-asemănam cu un poet,
M-asemănam cu un poet anume,
Ce, pe o filă simplă de caiet
A scris "Balada celei fără nume"!