Ne-am închis amândoi
Într-o cameră goală
În care lumina intra
Printr-o singură fantă
La care nu puteam ajunge.

După un timp mi-ai spus
Că ți s-a făcut atât de dor
De cer încât mă urăști.

Te-aș fi lăsat să pleci, însă
Pierdusem de mult cheia.

Și atunci am venit cu palmele
Făcute căuș spre tine, iar tu
Te-ai salvat sprijinindu-te în ele.

N-am mai apucat să-ți spun
Că destinul îmi desenase
Cerul tău în palme, iubito.