Îmi văd
ridurile în oglindă,
părul nearanjat,
barba nerasă de două zile,
sufletul care se zbate-n mine.

Încerc
să-mi duc pașii la purtător,
cămașa să fie călcată,
și musai albă,
costumul și cravata neagrã
sunt pe umeraș
pantofi lăcuiți
îi scot din cutie
zâmbetul
îl găsesc tot pe birou.

Răzgândirea
se joacă cu mintea
parcă mi-ar sta mai bine
cu papion.

Mă îndrept spre ușă
pălăria și paltonul
sunt la locul lor
începe propria-mi călătorie
calc greu
am uitat
să-mi iau bastonul.

Cimentul cald
îmi simte bătrănețea,
vrea să mă primească
dar nu este pământ
încep să râd
alb-negru
al meu gând.