port adânc pădurea copilăriei aparent fără urme
cu semne scrise pe pânză
bucuria se sfarmă și frânghiile se strâng
până unde flăcări sau muguri
cu foșnet plăcut de umbre sub soarele
în palme octavă

iar tu
ca un lutier îndrăgostit
cu degetele murdare
potrivești cuiele peste încheieturile tuturor nepotrivirilor
lovind abrupt tangențele de soare
undeva între sol diez - si bemol
armonic dublând infinitul

de acolo sunt eu
între pârjol, palme căuș și
bemol