De-mi vine să plâng
Tu lasă-mă în gând
Să pot păstra oricând
A mea tristețe când
E prea abrupt trecutul
Lumină-i începutul
Din ramură de stea
Alung doar starea cea
Se pravăle și fuge
Dar de revine, unge
Marasmul de durere
E mult prea multă jele.
De nu o poți tu spune
Nu-i rosti al său nume
Și lasă să se ducă
Din gând a ta nălucă.
E clar, când ea dispare
Va fi un răsărit de soare
Ce va voi să doboare
Durerea surâzătoare
Pe care de vei ști
Pe loc o vei opri.
Tu floare de colț alungă-mi teama
De-ar fi să nu mai țin eu seama
La ea tristețea ce dispare
Atunci când bucuria e în floare.