La marginea curții,
înalt, rămuros, tare,
se scaldă în vântul
ca o chemare.

Din coroană mai are
două frunze prin care
privește gardul, grădina,
câinele, vecinii
și uneori spre soare.

Casa o vede de sus!
Ciudat,
nu s-a mai întâmplat.
Dacă ar sta în pat
s-ar vedea pe el
răsturnat pe cer...

De atunci, când văd
la poartă
salcâmul bătrân,
îl ating și îngân:
ce mai faci,
Tată!