Așteptam să înflorească magnoliile
În fiecare an, la aceeași dată
Pentru-a intreprinde călătoriile
Spre parcurile de altădată.

Ne-am tot promis în fiecare an să le vizităm la anul,
Dar griji, poveri È™i ne’nÈ›elegeri
Ne-au oprit de-a duce pân la capăt planul
De-a parcurge aleea-mpodobită cu puful aripilor de îngeri.

Trecut-au anii: magnoliile bucură mereu pe alții.
Noi am murit deja,
Ne-au îngropat deja: amanții
N-au rămas în nici-o amintire!

Între vis și realitate: Măreț am eșuat!
Am luptat atât de mult - până la epuizare
Ne mai trebuia un dram doar de răbdare
Și am fii scăpat...