credeai că trecerea ta nu lasă urme
ți-a rămas imaginea imprimată-n oglinda din hol
când mi-ai lăsat cheile sub anotimpuri

îmi amintesc ultimul ceai
băut sub umbrela unui gând leneș
tolăniți pe iluzii ne amuzam
ciupind corzile timpului pe furiș
îi auzeam urletul anemic din trupul uscățiv
obișnuit cu naufragiile vremii

uneori se răzbuna alergând o herghelie de cai
până la epuizare prin visele abia înfiripate

în zori cădea amorf pe plaja pustie
cu plete de alizeu răsfirate-n vânt
își amintea vag
era bolnav de romantism incurabil

îmi doresc
să fi rămas prinși în particula momentului
o buclă de timp uitată de lume
ascultând hit-urile verii
undeva aproape de casablanca