nu pot să-i privesc chipul aprins de soarele-n cădere
stă neclintit ca o pictură murală
mâna împietrită îi toarnă în pahar
se face târziu
îmi zice
am uitat cum se moare
spune povestea din nou
amintește-mi drumul și plângi pentru mine

plouă vinul curge pe dinafară
cercuri de lumină se rostogolesc pe spatele meu gol strigă trădarea
el înfige cuțitul în coasta de miel
o copită-mi despică țeasta
femeile pământului țâșnesc deodată în sus
pântecele rămâne în urmă ghem roșu pe inelarul celui ce scrie iertarea
și mă lasă mușcând dintr-o rodie
pașii lui aștern peste mine un cer de hârtie