fericirea o maidaneză

strivit de realitate constat că pentru unii
fericirea este o maidaneză culeasă la întâmplare
adusă în casă spălată de violuri și alte lătrături
țesălată de păduchi
sulemenită bine cu resturile rămase dintr-o altă întâmplare
în care un bun samaritean
a mai riscat să aducă pe calea dreaptă
un suflet ce pășea doar cu piciorul stâng

oricâte biciuiri i-ar fi dat viața
animal învățat cu jugul cel de toate zilele
și nopțile fără de somn
destin abandonat pe-o hârtie albă
la îndemâna tuturor
fără voința de-a lua hățurile în mâini
și desagii de oase sparte în spate
poticnită mereu de mila nimănui
și-un câine de rasă
menit să-i lingă din când în când năclăiala din suflet
și jegul din răni
nevindecat decât de un singur condei
al celei care scrie întotdeauna cu litere negre
anul nașterii pe o cruce

iar tu, tu cel care pentru o cauză pierdută
uiți mâna întinsă ochiul trist
lacrima și dragostea aproapelui cel mai aproape
abandonat himerei
te inventezi Dumnezeu
crezi că poți schimba destine
dând formă de sfântă neputinței eului de-a fi
mai mult decât i s-a hărăzit
te trezești mai singur
trist și strivit de noroaiele adunate
încercând să păstrezi linia de plutire
a celor care pleacă mereu
în timp ce tu...
tu rămâi al nimănui