mă regăsesc zilnic în straiele morții
mai aprigă viața răcnește
cu gura plină de iertări
vrăbiile serii aleargă speriate
norii se scutură ușor
și nu am timp Doamne
nu am timp să mă plâng
nici să-mi plâng morțile
ori zbuciumul crud

miroase a rodii carne mea răscoaptă
și lăstăresc deasupra
zorii mei pierduți de atâtea ori
în neguri fără suflet
unde și-au făcut cuib cucii

fără pic de frunză de trifoi
mi-s dealurile unde am copilărit
și munții aceștia de strigoi
mă năruiesc mereu într-un iepure
din pieptul lui văd zborul
în voie prin păsări