agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-07-26 | |
scurt tratat despre fericire
v-am văzut pe toți dorindu-vă o viață decentă, îndestulată. cum oare ați ajuns la concluzia că asta e o viață bună – să muncești cîte 10-12 ore pe zi ca să plătești creditele doar ca să te urci într-o mașină sperînd că va fi cîndva a ta cînd nu va mai valora nici măcar cît dobînda? cum să-ți rupi spatele ca să ajungi acasă să pui pe masa copiilor produse de la promoție, bunătăți sau specialități încărcate de înlocuitori, cu gust deformat sau atent studiat, cum să-ți hrănești familia cu propria boală care te mănîncă încet, carne și suflet? cum să te bucuri că locuiești într-o casă care cîndva va fi poate a ta, dar atunci vei fi oricum prea bătrîn să-ți mai pese, de creditele astea care îți permit să te uiți o oră la televizorul de ultimă generație ce mîine va fi deja depășit și la care oricum n-ai mare lucru de văzut, cum să te bucuri de creditele care te fac să răspunzi la telefonul deștept, mai deștept poate decît tine, fiindcă el nu și-a dorit niciodată nimic, iar tu da? cum să te vinzi pentru iluzia numită bunăstare, cînd mintea ta e înrobită, trupul la fel, cum să crezi că mai ai libertate cînd ți-ai vîndut dumnezeul interior pentru confortul acesta pe care îl numești viață decentă, o viață pe care o consideri bună și te face și pe tine să crezi că ești un om bun, unul care pune umărul să fie bine, tu și cu alte cîteva miliarde de oameni buni puneți osul la tot atîtea nefericiri, pentru că tot ce ai tu își doresc și cei care n-au, la fel cum vrei și tu ceea ce n-ai încă, mai mult și mai mult în fiecare zi? omule, iată iluzia fericirii – sursa nefericirii tale. *** România, sunt aici cu tine sunt aici cu tine, sunt aici pentru tine și n-am nicio putere să îndes înapoi în vene sîngele, cum nu pot întoarce din drum gîndurile celor care au dat ordin să se tragă și s-a tras. sunt aici la balcon și cu mîna ca un porumbel încerc să aduc liniște. oricît de albă sau neagră, mîna nu e pîine, mîna nu poate hrăni și degetele apasă – cît de hotărît apasă pe trăgace. sunt aici cu tine, te duc în brațe la spital parc-ai fi copilul meu rănit mă rog zeului din aparat mă rog curentului electric mă rog tuturor preparatelor chimice să-ți mai dea o lacrimă în care să mă văd mai bătrîn cu o oră, cu o zi cu întreaga viață. chiar dacă trebuie să o iau de la capăt prin toate războaiele, revoltele și revoluțiile. ticăitul aparatelor tale bate în tandem cu inima mea. sunt aici cu tine lîngă statuia ecvestră din piață și cerșim durerea care ne trezește la viață. sunt aici cu tine să îndurăm sărăcia ca pe-o farsă făcută clovnului plîngăcios căruia i-au turnat acid în punguța cu apă. sunt aici cu tine să ne bucurăm de glorie cum te-ai bucura de o remiză la șah în fața maestrului rus. sunt aici cu tine în fața lui dumnezeu ne mărturisim păcatele și ne deșertăm averea. ia doamne cuvintele mele și fă fericirea din ele. cînd frații mei vor grăi o fericirea neînțeleasă va umple chipurile lor. iată pîinea noastră, iată libertatea noastră, iată iertarea noastră. și așa ne-a dat dumnezeu. sunt aici cu tine și bem coca-cola. sunt aici cu tine și ne ghiftuim cu hamburgeri. sunt aici cu tine și jucăm jocuri de strategie știm că ne vine rîndul curînd să aflăm cum este durerea durerea îți face ochii puternici dacă soarele e prea roșu poți curba lumina cu privirea cu o comandă scurtă din pleoape și durerea îți face maxilare puternice poți sfărîma oasele cuvintelor între dinți pînă cînd se simte dulce pulpa liniștii și durerea îți face brațele putenice să poți trage din bătaia puștii necunoscutul căzut lîngă tine pentru același crez și durerea îți face voința puternică atît de tare că pieptul face dragoste cu gloanțele și în tine fericirea umblă în pielea goală și-ți așterne pămînt în cearșafuri și durerea îți face plămînii puternici că poți striga morților pînă te aud spunînd a meritat să-ți dai sufletul pentru asta și durerea îți face buzele într-atît de puternice că zîmbetul se ridică și rămîne pe buze sute de ani după moarte dar nu-ți fie teamă sunt aici cu tine și zîmbetul tău e în limba copiilor noștri. potecile pe care am fugit împreună vor fi autostrăzi războaile în care am luptat împreună vor fi sărbători camarazii pierduți în luptă vor fi stelele căzătoare din nopțile senine de vară în care ne vom bucura ca doi îndrăgostiți. să nu-ți fie frică, sunt aici cu tine ne vom înveli amîndoi cu istoria cu toate că știm că mușcă în timp ce ne mîngîie, ne fură trupul și-l vinde ne fură viața, să nu-ți fie frică, sunt aici cu tine sufletul nu ni-l pot lua libertatea nu ne-o pot lua speranța nu ne-o pot înfrînge cît sunt aici cu tine și în timp ce-ți vorbesc iubirea mea se topește în tine un munte de zahăr un fluviu de miere și puțin dor într-o cană cu lapte. nu-ți fie teamă sunt aici cu tine îți spun miorița în toate graiurile noastre din rana grea din dreptul inimii sîngele curge refuză să se termine. *** sunt un bărbat alb din România mă trezesc fără nimic de avortat, sunt o lampă fără duh sunt alb fără să fiu rasist, sunt vînăt pe dinăuntru de la atîtea speranțe îmi spăl fața cu apă și săpun la fel ca toți bărbații curați din state sau alte țări considerate civilizate port haine îngrijite și arăt bine, un poet american spunea că m-aș putea angaja oriunde în NY, am calități suficiente pentru a-mi cîștiga singur pîinea, dar aici nu pot și nu pentru că nu vreau ci pentru că nu mă vor am 40 ei au nevoie de tineri fără experiență, docili pe care-i plătesc prost, nu riscă să angajeze unul ca mine care oricînd le poate spune adevărul în față ei cred că poveștile lor sunt despre inocență dar ce rămîne în urma așteptărilor sunt supradoze de chinuri și anotimpuri cu mare greutate reușesc să strîng banii de chirie abia dacă reușesc să cumpăr mîncare & pastă de dinți serile ascult muzică, urmăresc filme controversate zilele și nopțile sîngerează în voie, zebre după atac sunt din categoria celor considerați jumătate oameni jumătate vise vorbesc pe internet cu o grămadă de străini, ei se miră că mi-e atît de greu, nici nu le vine să creadă că nu-i vina mea pentru cît de greu merg lucrurile cu mine sunt convinși că dacă alții trăiesc în țara asta, aș putea și eu cumva au dreptate, prietenii meu au slujbe bine plătite eu n-am & nu pentru că am vicii, dintr-astea au toți oamenii fie că-s la vedere, fie bine ascunse eu n-am pentru că oamenilor nu le mai pasă de oameni măștile zîmbetelor lor vorbesc despre sufocare ei mă înălță într-un leagăn mult peste limite apoi mă coboară direct între torțe stinse nu te pot ajuta frate, spun cei care mă știu și știu că de cele mai multe ori nu e adevărat, pentru că nu le pasă sau le e frică să-și asume răspunderea nu vor să dea greș sau pur și simplu e mai bine să nu se implice, ce, ar avea ei ceva de cîștigat dintr-asta bineînțeles că nu sunt un bărbat alb de 40 din românia și mi-e greață că de mult prea mult timp nu cîștig suficient să-mi trăiesc viața iar viața nu mai are răbdare să mă aștepte noaptea după ce adorm, viața mea se trăiește dintr-o dată & dimineața mă trezesc fără nimic nou sub soare - o pisică disperată mănîncîndu-și puii, că nu poate să-i crească. *** fără vise nu avem nici o idee despre cine suntem. și nici despre ce facem. asemenea unui bec ars atîrnat în plin întuneric am sîngerat ca o vită-n cîrlig cu mintea plină de amintiri. o scuipătoare pe holul unui spital. nu m-am gîndit niciodată că sunt o urnă în care carnea mea încă arde & eu nu sunt încă cenușă. privim înapoi. ca în burta unui animal golit de mațe. animalul e acolo dar viața din el s-a făcut abur. agățat în pomii dimprejur. ce să alegem din trecutul nostru care să ne arate întregi? ce să uităm să nu mai fim vreodată triști? cîtă viață să mai păstrăm cu noi să ne ajungă pînă la capăt? la noi nici în vise nu se mai poate ajunge. liberi de orice angajament pe lungimea vederii noastre noi purtăm hainele ca morții. le purtăm doar o dată. așteptarea: sub unghiile noastre ca niște petale cu venin. gata să spunem că noi am fost mereu cei care au suferit mai mult. noi am renunțat la frumusețe pentru că nu hrănește gloria. măsoară. taie. măsoară. taie. fără vise împuținați ca lumina în ape adînci. dar dornici de a ști cît de dureros va fi urletul cîinelui eutanasiat. împrăștiat în rafale de vînt ca frunzele din parc luate sub tălpile bocancilor. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate