Sunt doar fiori în lumea ta,
Căci trupul meu e din cuvinte,
Le ning, pe tine să te-alinte,
Când, rastignito, ești a mea.

Sunt uneori purtat de vânt,
Și-mi risipesc eternul foc,
Mă ține depărtarea-n loc,
Și mă-nveleste cu pământ.

Aici mă-ngroapă-n ea furia,
Și timpul mi se spovedește,
Pe cale-ascunsă, fără veste,
Se roagă-n mine nebunia.

Acum te simt din nou iubito,
Chemării mele-i simt ecoul,
Am să-mi trimit acuma solul,
La tine-n poală, razvratito !

Să pui o pâine la fereastră,
Parfumul cald să se aștearnă,
Hrănind flămânda,castă iarnă,
Să ning din depărtare-albastră.