Nașterea mi-a fost scrisă fără nume
în stol sălbatic de sânge.
Cu dimineți cuminți am trasat
copacii fiecărui anotimp
din palma mea.

Am încercat să cresc disciplinat
păsări pe umăr,
să-ndur frumusețea cocorului
în toate așteptările.
Fiecare duminică
a plecat din mâinile mele
mireasă cu ochi de icoane și rugi.

Știu că orice palmă născută
poate învăța pe de rost
vrednicia blândă a crucii,
că îngerii pot iubi veșnic în delir-
cu o aripă sfărmată...
Atunci de ce Doamne mereu
acea ultimă strângere în brațe a fericirii?