agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-09-14 | |
Bunico, au crescut frunzele-n mine
poemul e lung cât durerea, fereastra deschisă și aburul pâinii mi-au îngenunchiat cuvintele. În anotimpuri am fost doar cu pretextul de-a mă întoarce din nou. Tot mai mult, neastâmpărul mâinilor transpiră rochia albă. Sunt rană înălțată iarbă învățându-mi pe de rost toate mormintele primăverilor trecute. Nu știu dacă dăruind, am crescut în palmele lui Dumnezeu. Știu doar că trupul meu aduce crucea fericirii la mal. M-am opus toamnelor cu toate respirațiile, am iubit albul și îngerii blonzi. Azi nu voi mai veni la masă, voi scrie poeme pe mirosul pâinii din vatră, pe umerii prea târzii ai sărbătorilor. Dumnezeu nu-mi mai sfințește duminicile cu codițe împletite. Iartă-mi bunico, trenul ajuns prea târziu au fost sălcii și toamne, m-a cuprins viața cu ambele mâini. Mi-a nins peste pleoape ani de-a rândul până-n ultima amintire. Ultimul pian și ciorchinii din palmă s-au rătăcit de mult la izvor... Ai fi putut să-mi spui că rănile au toamnele lor. Ultimul meu sărut n-ar fi sfâșiat păsări albe și muguri în pârg. Acum nu-mi mai pasă cât durează o rană. Străine-mi sunt porțile și liniștea care coboară, tălpile dor tot mai tare și iarba nu mai crește cum mi-ai spus cheia înfiptă-n broască nu mai are forma de-acasă. De când nu i-am mai spus fericirii pe nume, bunico?
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate