precum un nor de lăcuste multicolore
au ocupat fetițele piața centrală
vrem să muncim! vrem să muncim!
strigau agitîndu-și poalele imaginare
domnul politician a ieșit în balcon
sigur pe sine ca un motan de rasă
doamnelor! a început el baritonal
doamnă e mă-ta! are și cratimă!
îi răspunseră apelatele în cor
politicianul a înghițit în sec era totuși mîndru:
în viața lui nu avusese atîtea femei
la picioare. chestie de nuanță, a gîndit surîzînd
trebuia să tragă de timp, la sugestia
consiliului parohial comandase un
camion cu pietre unde dracu întîrzia atîta?
a, uite-l că vine. le va lapida! le va lapida!
să arunce primul cu piatra cel ce
se știe fără de păcat, spuse decana de vîrstă
a fetițelor. pe moment politicianul păli
la fel și jandarmii ce asigurau ordinea
totuși se cuvenea să-și facă treaba pentru care
fuseseră plătiți. către seară au rămas fără
muniție și nici măcar o protestatară
nu se mișcase din locul ei vrem să muncim!
vrem să muncim! urlau însîngeratele
ce era de făcut? atunci nebunul orașului
care privise totul de pe margine
a scos un șoricel din buzunar și
i-a dat drumul în mijlocul mulțimii
au urmat țipete neomenești fetițele au
luat-o la goană s-au făcut nevăzute renunțaseră
pesemne să-și mai ceară dreptul la muncă,
un drept fundamental garantat de constituție.
apoi s-a făcut liniște. după ce
a ordonat să fie alungat din oraș nebunul
și să fie spălate cu furtunul dalele mînjite
cu sîngele fetițelor, în mintea domnului
politician a încolțit ideea că de mîine
locul ar trebui să se numească Piața Roșie
în amintirea acestei bătălii cîștigată
de el personal cu multă trudă.