Nu scormoniți degeaba,
m-am închis în norul ce-l purtați
cu voi – sicriu – prin nopțile cu
felinar tîrziu și lacăte cu chei
pierdute-n vis. Am fost mereu
rătăcitorul fiu. legat de pofte –
jalnicul proscris al desfătării lui
satan promis, să-mi irosesc viața
în pustiu. Nu vreau de azi încolo
să mai știu de al beției găunos
plictis, răstoarnă-se pocalele-n
abis, vă părăsesc, himere. Vreau
să fiu de altă mînă, pe hîrtie,
scris, într-al secundei luminos
crochiu, să retrăiesc durerea
de-a fi viu și alungat, mereu,
din Paradis.