la capătul unei vieți de câteva pagini
franjurate cu precizie de ceasornicar
rămâne un fel de a spune de a tăia fraza
în miezul lucios al poveștilor netrăite
care te trezesc mereu la 3 dimineața
mereu speriat mereu învins
coborând de la 4 unde becul mereu e stins
coborând în liniștea străzii care se ondulează deodată
ca după moartea suspecată a unui elev
același elev care trântește usa scării
și fuge urlând știind că te îngrozește

e 3 dimineața și frica de bătrânețe te cară în spate
îți trage scaunul/ te plimbă cu sania/
de parcă-ți va duce numele mai departe