agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1033 .



Doi manechini
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Danaia ]

2015-01-10  |     | 



Peste care pendulul arată aceeași oră
Cu o precizie ce, altădată, i-ar fi scos din minți
Pe cei ca noi, atât de obișnuiți cu variația.
Am împietrit. Ultimele gesturi, cuvinte,
Sentimente. Veșmintele din urmă. Apocaliptice.
Starea vremii, întâlnirile ratate, dialogurile fărâmițate,
O perdea translucidă trompe l’oeil,
Un vis din copilărie cu o peniță obraznică
Ce zgâria-n pagină ca-ntr-o inimă fără pază
Și bolul acela negru cât un Everest...
Înființat în mine ca-ntr-o matcă...
Un triunghi echilateral atât de imperfect,
O busolă stricată. Înțepenită și ea...
Ziduri cât încape. Pereți albi ca de temniță...
Toate lipite pe fețele noastre ca niște etichete.
Un stigmat penetrându-ne sardonic sângele. Celulele toate.
Doi manechini cu fețe cerate. Ca de muzeu
Atragem privirile trecătorilor
Care-și scot pălăriile. Reverențios ne salută.
Ca pe niște statui aranjate pe socluri,
Ca pe memorii ilustre, antologice...
Ca pe voci autorizate ce pot scrie istorii...
Pregătesc coli albe și ustensile. Să noteze:
Dimensiuni, contururi, nuanțe, culori,
Eventuale vibrații rătăcite. Ieșite din noi
Ne iau drept modele perfecte...
În invariabilitatea noastră inumană
Și ei tot trec...., trec... Și se-nclină reverențios
Chiar ne invidiază. Se pare că purtăm măști atrăgătoare
Emanăm un „ceva” irezistibil. Suntem charismatici

Noi, noi, noi,... muribunzii, încremeniții, deposedații...
Noi am zâmbi autocinic. Poate puțin crispați. Dar am uitat...
Și am vrea să ne doară. Dar nu mai știm. Poate că e mai bine.
Și-am cere lacrimi de-am avea și minima motivație,...
Atunci...poate doar un ceai de levănțică. O icoană,
Un deal înalt ca o golgotă. Să-l urcăm...
O cheie. Un calendar și o cărare
Un înger bun cu ochi albaștri...
La o adică ne-am mulțumi să ne lăsăm purtați chiar și de-o haină
Undeva pe-un podium anodin. Unde nu vine multă lume,
Dar nu mai contează... Ar fi bine și așa...







.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!