Într-un întuneric cu granițe neiluminate
stăteam... ca un brusture, privind îndoielnic,
într-o reținere emoțională de-a striga.
Instabilitatea asta îmi provoca rău de mare;
era doar o dimensionare greșită a picioarelor.
Una... îmi aruncă un pachet de țigări gol,
să-mi îndrept masa și să nu mai privesc
valurile din pahar.

Un polițist din țara tuturor posibilităților
ne dezmembrase iarna de tot,
provocând o epidemie de țurțuri .
Oamenii de zăpadă - un lux de import.
Prinși într-o secvență cu aceleași secunde,
cineva le-amesteca, făcându-și bine treaba!
Din orice parte-mi încep viața,
am aceeași senzație de început de puzzle:
„lipsește o piesă!?”