cum stai cu tâmpla înflorită
în roz și alb
lipită cast de sufletul meu
și te auzeam fulgerând lumină albastră
și te priveam luminând
peste umbre de foc
și dintr-o dată am știut
că nu-mi trebuie aripi să zbor
doar am ochi orbi cu care visez;
că nu-mi trebuie ochi să visez
doar am buze mute cu care cânt;
că nu-mi trebuie buze să cânt
doar am urechi surde cu care aud
liniștea care transpiră odată cu ceața
oricât ai vrea tu nu te mai poți uimi niciodată
așa cum stai cu tâmpla înflorită
lipită cast de rana dintre coaste

cum stai cu tâmpla înflorită
în galben și roșu sângerând
și cum îți sprijini fruntea înfrunzită
de-o floare a soarelui
tot mai palidă și plouă oblic în noi cu polen
acum e timpul îți zic
fii pregătită să-ți arăți sânii lăptoși
printre gânduri zăbrele și vise
doar știi că cel mai greu ne este
să lăsăm cumva în urma noastră
o dâră subțire cum că am fost

ai să strivești desculță strugurii copți
în toamna boțită vopsită în mov
din casele albe din paie și lut
miroase a vin și miroase a zeu
tu citești din Freud deși
mai bine
adu-mi ceva de băut și cântă-mi încet
ca un contrabas burtos
pe o singură coardă
cântecul acela despre
cum în visele mele grele și reci
violam femei proletare
sau zâne cochete

deasupra mea deodată s-au adunat păsări
și m-am întrupat în copilul nătâng
pierdut
printre anotimpuri târzii și poeme rebele