Era așa de multă liniște azi, femeie,
că mi-am tras deodată pe umeri
mantaua mea de iarbă și de miei
și, cu ea descheiată la marginile pământului,
m-am dus în câmp
să o întâmpin.

Cu mana mea nevăzută
am tras frânghia de lumină a soarelui
în jurul grumazului meu,
ca să se facă noapte.
Ca să te pot privi
cum îți alăptezi copiii cu lapte de lună.
Ca să mă arzi pe masa ta ca pe o lumânare,
până devin un lac stins de ceară lăcrimândă...

Era așa de multă liniște azi, femeie,
că am ieșit în câmp
să o întâmpin.