atât știe să spună,
happy time again, în vreme ce-și roade unghiile,
iată, orizontul e mult mai aproape,
mai intim,
atâta mai poți face, strigi,
moartea e un pește de râu
pândind de sub pietre

respirația ei șuierătoare, mirosind a tutun,
se aude din ce în ce mai aproape, sub umăr,
e timpul să scuipi și să numeri
pe rând, pe rââând,
toate cele 14 degete ale lui jack

de unde te-ai cocoțat,
cât mai sus, mai febril,
pe umărul iubitei,
pe creștet,
cu o scară de aer, de draci împletiți în funii,
(e lațul tău secret, te ține suspendat în realitate),
poți vedea cum se întoarce zborul în păsări,
nici că îți pasă,
îți dorești să vezi cum capătă oamenii aure
când își vorbesc despre dragoste,
despre ceea ce îi face atât de singuri

poți împunge luna cu degetul,
îi pui coarne, îi desenezi și o mână de ciuf,
a luat anxiolitice și în noaptea asta va avea grijă
să respirăm egal, separat, cât mai îndepărtați unul de celălalt,
tu ești în cealaltă parte a patului,
eu sunt în cealaltă parte a morții,
în somn îl chemi pe jack să-i numeri degetele,
sunt 14,
totdeauna sunt 14,
nu înțelegi de ce,
vom avea o mulțime de unghii de ros,
happy time again

unde vei fi mâine,
mâinele tău nu e totuna cu mâinele meu,
mâinele tău crește separat,
al meu a învățat să supraviețuiască,
nimic nu-l mai poate resuscita,
nici un ciob de fereastră sub care se ghicește forfota zilei,
nici un zâmbet care se înfiripă timid
de fiecare dată când îți spun rămas-bun,
azi, vom fuma fiecare oră în parte, pe rând, pe rââând,
până la sfârșit