stai la capătul umbrei mele
cu pleoapele agățate de nuc
o frunză îți întrerupe respirația
de pescăruș

aripile îți acoperă tristețea
pictată din două în două celule pe trup
suspini cu lacrimi de om
apoi zbori

în locul tău iarba e arsă
un poet mâzgălește litere pe pământ
și pleacă în cartea lui despre plâns
iar eu îmi împart degetele
între zbor
și-un bogat amărât…

aș fi vrut să-ți pot înțelege șoapta de pasăre

Ileana Popescu Bâldea
București - 3 mai 2015