se așează umbra peste bancă
raze ca după ploaie luminoase
jucăușe loveau în corcodușul
de lângă poartă
și în zi de sărbătoare
noi stăteam sub umbră pe bancă
mai povestind, mai spunând o poantă
mă îndrăgostisem fără să îmi dau seama
îmi spuneam că era normal să te admir că erai frumoasă
îmi ziceam că toate glasurile din lume se împletesc într-o conversație într-un moment prielnic când mâna nevăzută a scris
și doar în acea zi mai citeam pe fruntea ta
când deodată eu spuneam o glumă
și tu păreai distrată
cu gândul în altă parte
când mă simțeam relaxat pe bancă
tu stăteai ca pe ace
și dintr-o dată o adiere de vânt
căzură frunze
și-mi imaginai toamna când
tu o să fii plecată
și am simțit că doare
și apoi dor
iar revenit în realitate
n-am nimerit pe românește
am spus mi amor