nu mai călca trufaș când pleci în pelerinaj
prin oasele mele îmi ceri alb
privind fix în ochi abisul în care faci obstinat escavări
de fiecare sărbătoare creștină
eu flutur degetele parțial atentă mdaa hmm ce să zic
am mai auzit cuvinte au rostogolit spre mine sfaturi mirosind înțepător
a impuneri
bineînțeles că mi-ești drag da da dar eu respir alte arome
gura îmi fuge spre orizont lăcomind totului
nu mai știu de unde adun invocări
care au coadă de curcubeu

împărțește-mi trupul tău mi-e dor de o moarte curată
savurată pe îndelete

supernovele din sângele meu fac explozii repetat
(posibil ca amețeala din cartilaje temporară să provoace
violete cataclisme)
împletesc genele vremii în cosițele bucuriei mele de a desface
(cu cert profesionalism) în felii subțiri
fleica rozalie pusă pe grătarul vieții (bine friptă în sânge sau parțial arsă
rar bucătarul o nimerește conform gustului tău care)
scoate un fum dens sau poate îndoiala pe care urc seară de seară
rănindu-mi tălpile până la tine
are un efect de domino incontrolabil

nu mai călca trufaș pe rană repeți doct potrivind monoclu
ochiului orb

bulgărele de nea a plecat din vârful muntelui
și nu ți-ai dat seama
acoperită de aripi de înger veghez tăcută flacăra din vatră
periodic rămân fără lemne
defrișările au atins un record istoric
munții stâncoșii ai inimii mele au început să exhibe granitul
timpul încătușat în memorii zdrobite
plânge amarnic

cu premeditare urechea lumii e surdă nu-i nimic vom trece și apocalipsa
aceasta vom curăța pruncii scheletici de pe unghii
vor râde sălbatic umbrelor coastele noastre
de diamant
rugăciunile din ele depășesc veșnicia cu mult
nu-i mai adună sunetului arpegii comune scrumiri de văzduhuri
galaxiile sunt doar interfața chipului meu

țărâna poate să țipe n-o să mă muște de lacrimă umilirea e seacă
nici o aripă nu se-nfruptă din zbor înfierată
unde să ridic templu genunchilor mei o artroză rebelă
nu-i cel mai bun topometru smereniile strâng nu știu cum
ghem clipele transfuge
salt
ridic cerul cu fruntea în sinapsele cordului mai înalt ca lumina
falangele împădurite croșetează surâsului meu
șal curcubeeic tu vorbești despre viață aseptic fonemele mumificate
pe care le-arunci ca pe gloanțe nu decojesc dimineților
nici o feerie de mâna a treia

în mine dumnezeu nu știe sta în genunchi