Copiii așteaptă îmbujorați să înceapă dansul
totul era știut, mișcările studiate și repetate
oricum ori mai intervine se poate corecta din mers.
Oamenii se mulțumesc să privească,
uneori se gândesc la cu totul altceva,
urmăresc mai atent câte o fetiță sau băiețel mai distinct,
după ce se termină aplaudă și văd mai departe spectacolul.
Mai mult blazați decât atenți la ce se întâmplă
îi analizează pe cei așezați în fața lor din sală,
îi comentează și se distrează până-și aduc aminte de ceva
apoi se foiesc, au o preocupare vădită
să intâlnească pe cineva scump la vedere
și la sfârșit pleacă nehotărâți cum să-l abordeze.

Timpul e un obstacol principal să-l prindă din urmă,
semaforul se face roșu,
așa că totul cade pe caldarâm și începe pustiul,
acasă e prea plictisitor să ajungi așa repede,
dar unde să te duci când banii ți-s numărați
și seara te bate pe umeri?
Îți rupi din tine cuvintele, plimbi soția pe bulevard,
improvizezi o poveste ruginită și într-un târziu pleci la bloc
aici norocul e plecat și el aiurea,
nu merge liftul.
Urci pe scări, înjuri tot ce se poate de la președinte în jos
femeia nu te lasă, te aud colocatarii, apoi taci
ești un român obosit dar adevărat.