ca să poți uni tăcerile desparți flăcări linia vieții
mările suprasaturate de roșu
îți lasă țărmurile sleite de rugă arenele devarsă războaie
cu burta golită de aștri
în ambele tabere
numeri palpezi molecula de aer semințele aripii
lasă brazdă adâncă în timpul tău selenar
beat de singurătate
smulgi din oglindă sosia de carne
neputinței de-a fi în acord cu modelul unic
îi întinzi nodurile orizontul
se pipăie
gândul bulimic se urlă

pe bisturiu lunecă limba reflexia umbrei potențează culoarea

în rană doarme vid beatific după fiecare excizie
tumorile eliberează fluturi polen de nemuriri
compromit spațiul crimei mobile
(pentru a pune în ramă de carte amintirea
trebuie să-i bei până la ultima
vierile)
în togă sacerdotală întinzi corzile cercetării
aprinzi reflectoarele lupele inimii își scot caratele de sub tutela tainei
fără anestezie se despică membrana vieții
voci rebele protestează
denunță
e de hârtie
adunată în semne doar fantoșe dau cu zarul
pe marginea ceștii
(chibiți docți pregătesc procese verbale
contradictorii ca și vânturile de miazănoapte)
demonii zgârie pereții
arterelor călcând pe bătături arhanghelii
cascade măștile deznoadă adevărul din rădăcină
confiscă izvoarele

turnanta vizibilă a scenei ar trebui să prindă doar
spuma din ruguri
ușor
să-i coloreze silaba adânc plutitor
după ce mistui golgotele doar înălțare agață
smerit
infinitul
floreta nu lasă cadavre în urmă repetă ca un cor antic
spectatorii din loje

dar tu știi am decontat cu blândețe ochii abisului
din granit precum din izvor
înghițind inima focului ca pe-o anafură

criticul negru își scoate ziua din vene
lucid și metodic
fonemă după fonemă
verdictul luminii
implacabil
dă drumul securii să cadă

de sub ghilotina cuvintelor ies îngeri
din gene scutură ceruri

din coșul călăului capul lui
desface muguri
altarele