aș putea trăi fără să mă extrag din piele ca din ziduri
nu interpretez prea bine rolul anei
nu cred în corectitudinea răstignirii pe fantasmele altuia
vertebrele se încovoaie din demult sub mușcătura
viului saltimbanc
ca amoebă aș fi la adăpost de pericole poate
dar fără miracole carnivore
doar a clopot dogit vibrează cântecul vieții
brațele taie aerul în două să facă loc oamenilor ce mă ocupă de rosturi
agăț imagini pe care nu le-am înțeles
în degete forfotesc semințe
dau drumul izvoarelor insomniile sparg genunchii roz
ai zilei îmi deschid carnea avidă
ceva nou să se-nchidă în rană salvarea e ascunsă pe undeva
nu trebuie să las îndoiala să digere
galaxiile (ar însemna să locuiesc o carcasă goală)
glezna se adâncește în artere ca în magmă
dezleagă ancore
pământul tastează în mine programe de forță testate de vreme
sori negri urcă pe otgoanele viselor mele
erorile
lașitățile de conjunctură
tot ce nu așez bine în lamelă
pentru toate există plutoane de execuție
implacabile
chiar în sângele meu/tău
și dacă n-am ținut cont de semnele de circulație
călăul va ridica fanionul ca o secure
crestând vertebra
nu caut vinovați

cimitirele din umeri ascund mugurii unor văzduhuri
pe crestele cărora doar înțelepții pot păși gârboviți de înțelegeri

chiar fără să identifice amprentele anei
neantul și-a făcut hamac între vertebrele mele

în nepăsarea lui trancendentală doar poetul se-ncumetă să urce